luni, 15 decembrie 2008

Caltabosi in sange

Ingrediente:

500 g slănină, 500 g şorici, 500 g sînge, 5-6 boabe ienibahar pisat, un vîrf de cuţit piper negru pisat, 1 lingură coriandru pisat, sare.

Mod de preparare:

Se fierbe slănina şi şoriciul pînă cînd acesta este bine fiert.

Jumătate din slănina fiartă se toacă mărunt cu satîrul, iar cealaltă jumătate se taie cuburi mici. Şoriciul se taie ca tăiţeii.

Se amestecă totul cu sîngele (dacă sîngele este închegat se freacă cu puţină sare sau se dă prin maşina de tocat). Se adaugă sarea şi mirodeniile pisate, se amestecă bine şi se umple intestinul pentru caltaboşi. Se leagă la capete cu aţă

groasă (intestinele nu trebuie umplute prea tarem deoarece pot plesni la fiert). Se înţeapă caltaboşii cu acul şi se pun la fiert în apă rece. Se fierb la foc foarte mic şi sînt gata atunci cînd înţepînd cu acul mai adînc nu iese sînge. Se scot cu băgare de seamă, se pun într-un vas cu apă rece şi se lasă să se răcească. Se scot din apă şi se păstrează la rece.

0 comentarii: