luni, 15 decembrie 2008

Ceafa de porc (garf) la cuptor

Ingrediente:
1 garf (cam 2 kg), 3-4 boabe ienibahar, 1 căţel usturoi, ½ linguriţă boia de ardei, cîteva boabe coriandru, sare, puţină grăsime.

Mod de preparare:
Carnea (fără să fie spălată) se şterge bine cu un ştergar umed, se sărează, se freacă cu usturoiul pisat şi mirodeniile.
Se aşază într-un castron şi se lasă să stea astfel 3-4 ore.
Apoi se presară peste carne boiaua de ardei şi se aşază pe o tavă unsă cu grăsime.
Se dă la cuptor la foc iute 30 min, apoi focul se face potrivit. Se ţine la cuptor 1½ oră. În timpul frigerii se stropeşte din cînd în cînd cu zeama din tavă. Se taie felii, se aşază pe farfuria de servit, se stropeşte cu zeama din tavă, strecurată, şi se serveşte cu cartofi prăjiţi, salată sau gogoşari şi castraveciori în oţet.
Se poate servi şi rece, tăiată felii mai subţiri.

0 comentarii: